Ultima oră
Un parc industrial din Gorj, de cinci ori mai mare din cauza cererii?!

Parcul industrial de la Bălești s-ar putea extinde la 50 de hectare din cauza valului de firme interesate să investească în zonă. Directorul Parcului Industrial Gorj, Eftemie Popescu, subliniază că spațiul va fi complet operațional în 2028, după încheierea lucrărilor de infrastructură.
“Avem solicitări care vor să preia într-o primă etapă loturile așa cum sunt ele ca suprafață și arhitectură și să se și extindă. Cu acordul și prin ce ne oferă Primăria Bălești, avem această posibilitate de a ne extinde de la cele 10 hectare, la 50 de hectare, atât cât ne este pus la dispoziție de UAT Bălești.”, spune acesta, la Radio Accent.
Vizualizări: 127
