Ultima oră

Un medic de la Obregia vine la Târgu Jiu. Anunțul spitalului!

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu își întărește una dintre specialitățile extrem de importante pentru copii și adolescenți. Dr. Cristina Gheorghe, medic specialist în psihiatrie pediatrică, s-a alăturat unității medicale și va lucra în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor.

 

Medicul vine cu experiență acumulată, începând din ianuarie 2019, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.

 

Dincolo de o nouă angajare, important pentru familiile din Gorj este profilul cazurilor pe care medicul are experiență să le gestioneze. Este vorba inclusiv despre copii și adolescenți aflați în situații acute, cu comportamente de autovătămare sau agresivitate, crize suicidare și episoade de agitație psihomotorie.

 

„Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie”, transmite Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

 

Dr. Cristina Gheorghe este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și are pregătire suplimentară inclusiv pentru intervențiile în cazul adolescenților consumatori de substanțe psihoactive.

 

Pregătirea sa acoperă și intervențiile pentru probleme comportamentale severe, precum autovătămarea și agresivitatea, dar și terapia cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.

 

„Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, se mai arată în comunicatul spitalului.

 

Vizualizări: 138

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: