Ultima oră
„Ultima primă zi de liceu”. Mesajul lui Andy Zidărescu, olimpicul de la „Tudor Vladimirescu”, pentru colegii săi

Pentru unii a fost prima zi de liceu. Pentru Andy Cosmin Zidărescu și colegii săi a fost „ultima primă zi de liceu”. Olimpicul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a vorbit în fața elevilor la deschiderea noului an școlar și a ales să nu le vorbească despre medalii sau rezultate, ci despre un moment pe care, spune el, poate abia mai târziu îl vor înțelege cu adevărat.
Andy Zidărescu este unul dintre elevii cu care colegiul târgujian se mândrește. Este olimpic național la fizică, chimie, biologie și matematică și, în același timp, președintele Consiliului Școlar al Elevilor.
„Puteți merge mereu la el să-i spuneți ce probleme aveți și el le rezolvă. E olimpicul nostru național și președintele Consiliului Școlar al Elevilor, Andy Zidărescu”, a spus Cristina Goanță, directorul unității de învățământ la deschiderea anului școlar.
Ajuns în fața colegilor, tânărul a surprins poate cel mai bine diferențele dintre emoțiile trăite în aceeași curte, în aceeași dimineață. „Poate, momentan, nu ne dăm seama, dar este o zi care marchează viitorul fiecăruia dintre noi. Toți cei care ne aflăm în această curte ne aflăm în diferite perioade din viața noastră, dar chiar acesta este lucrul care ne unește”, le-a spus Andy elevilor.
Apoi a privit prima zi de școală din toate direcțiile: de la copiii care abia încep școala până la adolescenții care intră pentru prima dată la liceu. Pentru el și colegii din generația sa, însă, momentul are altă greutate. „Pentru unii e chiar prima zi de liceu, o zi atât de importantă în formarea noastră, iar pentru alții, pentru mine și colegii mei, e chiar ultima primă zi de liceu, iar acesta e cu adevărat un moment special și nostalgic”, a spus Andy Cosmin Zidărescu.
Vizualizări: 128
