Social

UCB își face fundație. Cu ce se va ocupa!

Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va avea o fundație. Senatorii au decis, într-o ședință de la mijlocul lunii martie, ca aceasta să preia mai multe obiective aflate în patrimoniul instituției de învățământ superior. 

Astfel, Fundația Universității ”Constantin Brâncuși” va prelua în administrare și folosință Cabana de la Rânca a instituției, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Editura ”Academica Brâncuși”, baza sportivă și cantina studențească din incinta Complexului Studențesc Debarcader, camerele de oaspeți din Căminul studențesc, dar și un autoturism și o autoutilitară Renault Trafic. 

Într-o ședință ulterioară, tot din martie, Senatul UCB a stabilit și unde va avea sediul fundația universității. Senatorii au aprobat atunci ca fundația să desfășoare activitate într-un imobil de pe strada Vulcan din municipiu, ”după dobândirea personalității juridice de către aceasta”. 

UCB este membru fondator, aportul său pentru constituirea patrimoniului inițial fiind de 1000 de lei. Virgil Ion Popovici a fost desemnat de Senat să facă demersurile necesare pentru înființarea fundației. 

Vizualizări: 1,282

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: