Ultima oră
TSD și-a ales noua echipă. Adrian Dăianu: „Politica are nevoie de tineri curajoși”

Organizația de tineret a PSD din Târgu Jiu și-a desemnat noua conducere, într-un eveniment în care liderii social-democrați au mizat pe ideea de schimb de generații și implicare a tinerilor în viața publică.
În fruntea TSD Târgu Jiu a fost ales Pătrulescu Răzvan-Alexandru, acesta urmând să coordoneze noua echipă de conducere a organizației de tineret.
Din noua structură mai fac parte Adelina Laura Ciora – secretar, Mădălin Diaconescu – prim-vicepreședinte, dar și vicepreședinții Andrei Chiriac, Simion Mircea, Robert Negru, Maria Alexandra, Ramona Daniela, Larisa Popovici și Mădălina Popescu.
Președintele PSD Târgu Jiu, Adrian Dăianu, a transmis un mesaj de susținere pentru noua generație de social-democrați, subliniind că implicarea tinerilor este esențială pentru viitorul comunității.
„Mă bucur să văd tot mai mulți tineri care aleg să se implice, să vină cu idei, cu energie și cu dorința sinceră de a construi ceva pentru generația lor și pentru comunitate. Politica are nevoie de tineri curajoși, de oameni care nu stau pe margine și care înțeleg că schimbările importante se fac prin muncă, implicare și echipă”, a declarat Adrian Dăianu.
Vizualizări: 41

