Anchetă

Trei gorjeni, arestați pentru trafic de minori și proxenetism 

Trei bărbați din orașul Târgu Cărbunești au ajuns în spatele gratiilor! Ei au fost găsiți vinovați de trafic de minori, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. 

 

 

Oamenii legii au scos la iveală faptul că cei trei bărbați exploatau tinere minore pe teritoriul Italiei.

 

"În cursul zilei de 25 octombrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cărbunești au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Gorj, față de 3 bărbați, în vârstă de 66, 47 și 43 de ani, toți din orașul Târgu Cărbunești, condamnați la pedepse privative de libertate cuprinse între 9 ani și 15 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat.

 

În fapt, a reieșit că în perioada aprilie 2014-decembrie 2017, cei trei bărbați ar fi exercitat acte de recrutare, transportare, adăpostire și exploatare a unor minore, care practicau prostituția pe teritoriul Italiei în scopul obținerii de foloase materiale în beneficiul lor și al altor membri ai grupării", transmit reprezentanții IPJ Gorj. 

 

Astazi cei 3 bărbați au fost încarcerați Penitenciarul Târgu Jiu în vederea executării pedepselor.

Vizualizări: 1,923

Alte articole din Anchetă:

Citește și: