Ultima oră

Toleranță zero pentru tulburarea liniștii publice în Târgu Jiu! 

Poliția Locală Târgu Jiu pune la dispoziția cetățenilor un număr de urgență și avertizează că amenzile pentru zgomot și comportament antisocial cresc de câteva ori începând cu 13 iunie. Noua legislație pedepsește sever repetarea contravențiilor în termen de 72 de ore și elimină portițele din instanță, decizia tribunalului în cazul contestării amenzilor fiind definitivă.

 

“Începând cu data de 13 iunie 2026, ordinea și liniștea publică intră sub incidența noilor dispoziții ale Legii nr. 92/2026 (Monitorul Oficial nr. 282/10.06.2026), act normativ ce aduce modificări Legii nr. 61/1991.

 

​De ce această schimbare?

 

Vechiul sistem sancționa majoritatea contravențiilor cu amenzi cuprinse între 100 și 500 lei, valori care s-au dovedit insuficiente pentru a asigura ordinea socială. Noua legislație ajustează pragurile sancționatorii pentru a asigura un climat de liniște și responsabilitate civică.

 

Pentru anumite fapte care perturbă ordinea și liniștea publică, noul cuantum al amenzilor variază între 1.000 și 2.000 lei.

 

De asemenea, pentru o serie largă de alte contravenții, amenzile au fost majorate și se situează acum între 500 și 1.500 lei.

 

​Reglementări pentru petrecerile cu caracter privat 

 

Legea interzice organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spații neacoperite, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau caracter social.

 

Amenda pentru aceste fapte este substanțială, fiind cuprinsă între 4.000 și 6.000 lei.

 

​Toleranță zero pentru recidivă – Interval de 72 de ore

În cazul repetării contravențiilor într-un interval de 72 de ore de la constatarea primei fapte, amenzile prevăzute sunt cuprinse între 6.000 – 12.000 lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de muncă în folosul comunității.

 

​Căile de atac procedurale

 

Conform noilor dispoziții, plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție se vor soluționa printr-o procedură simplificată. Hotărârile primei instanțe pot fi atacate exclusiv cu apel la tribunal, iar decizia tribunalului este definitivă.

 

Poliția Locală face apel la spiritul civic și la responsabilitatea tuturor cetățenilor pentru a asigura un climat de conviețuire socială pașnică și respectuoasă.

 

0253/225 434”, transmit reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

Vizualizări: 307

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: