Actualitate

Tinmar și OMV primesc undă verde de la CE Oltenia

Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor aproba în ședința din 29 aprilie acordurile de asociere cu Tinmar Energy și OMV Petrom, în vederea formării societăților prin care vor fi realizate noile investiții în parcuri fotovoltaice și în grupul pe gaze de la Turceni.

Calendarul estimativ prevede că opt parcuri fotovoltaice vor fi operaţionale în 2024, iar blocul pe gaze de la mijlocul anului 2026.

Aproximativ 895 de milioane de euro vor fi alocate de la Fondul pentru Modernizare pentru aceste proiecte de investiţii.

Proiectul 1: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată (PI) de ~ 83 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Rovinari;

Proiectul 2: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 112 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Turceni;

Proiectul 3: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 85 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise din SE Ișalnița;

Proiectul 4: Constituire SPV privind implementarea parcului fotovoltaic – EMC Roșia-Rovinari (construcția unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 132 MW pe halda interioară din Tismana – EMC Roșia – Rovinari); 

Proiectul 5: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 128 MW pe halda interioară Tismana 1 ale SE Rovinari;

Proiectul 6: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 66 MW pe halda exterioară Pinoasa ale SE Rovinari;

Proiectul 7: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 19 MW pe halda exterioară Bohorelu ale SE Rovinari;

Proiectul 8: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 110 MW pe halda interioară Rovinari Est ale SE Rovinari;

Proiectul 9: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 475 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit;

Ar mai fi proiectul nr. 10, pentru construirea unui grup pe gaze la Ișalnița, pentru care nu s-a găsit încă investitor.

Vizualizări: 1,945

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: