Actualitate

Termocentrala Mintia a fost vândută

Termocentrala de la Mintia a fost vândută cu 91.236.832 euro, exclusiv TVA, anunță administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.

Expert Insolvență SRL, în calitate de administrator judiciar al societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță vânzarea prin licitație publică a Termocentralei Mintia deținută de Complexului Energetic Hunedoara SA către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW. 

Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. 

Investiția va costa câteva miliarde de lei. „Investițiile în modernizarea și dezvoltarea centralei Mintia în următorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro și vor include dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile și care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.” a spus  Ahmad Ismail Saleh, Chairman al grupului Mass Group Holding.

A fost singura ofertă depusă la licitație.

Vizualizări: 6,529

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: