Social

Teren gratuit pentru tinerii care vor să-și construiască o casă. Vezi în ce localitate! 

Tinerii din comuna gorjeană Bălești care doresc să-și construiască o casă pot obține teren gratuit de la primărie. Administrația locală oferă, cu drept de folosință, câte 500 mp, în localitate, cetățenilor care depun cereri în acest sens. Există însă și o limită de vârstă. Solicitanții trebuie să aibă între 18 și 35 de ani, la data depunerii cererii. 

Lotul de terenul pus la dispoziția tinerilor de administrația locală este situat în punctul ”Peste Iaz”, care ține de izlazul satului Bălești. ”Atribuirea terenurilor se va face în folosință gratuită pe durata existenței locuinței, în limita suprafețelor disponibile, prin hotărâre a Consiliului Local Bălești, în ordinea de prioritate stabilită pe baza criteriilor aprobate”, a transmis primarul Mădălin Ungureanu. 

Termenul limită de depunere al dosarelor este 10 mai. Autoritățile locale spun însă că nu vor fi luate în considerare solicitările celor care nu fac dovada obținerii unui salariu minim brut pe țară în familie, precum și cele venite de la solicitanți care nu au frați sau surori. 

Vizualizări: 2,575

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: