Ultima oră
Tânărul electrocutat la Târgu Jiu e polițist

Tânărul de 35 de ani, care s-a electrocutat, miercuri seara, în timp ce se afla pe o clădire din Târgu Jiu, este polițist in cadrul Serviciului de Permise și Înmatriculări. Din primele date, el se afla pe casă, ar fi aruncat un cablu de pe imobil și cablul ar fi atins firele rețelei de înaltă tensiune, moment în care s-a produs o explozie puternică.
Incidentul a avut loc pe strada Aleea Merilor.
"La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu – Biroul de Ordine Publică și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, efectua activități de curățenie pe imobilul său de pe strada Merilor, ar fi aruncat un cablu peste firele rețelei de înaltă tensiune, moment în care s-a produs o explozie puternică.
În urma deflagrației, acesta a suferit arsuri multiple pe suprafețe extinse ale corpului.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean ”Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a efectuat cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 139
