Ultima oră
Tânăr decedat, minoră în stare gravă

Tragedie cumplită în Dolj. Un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident rutier. O adolescentă de 16 ani a ajuns în stare gravă la spital.
Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03:33, pe DN 55A, în localitatea Poiana Mare, județul Dolj. Un tânăr de 19 ani din comuna Piscu Vechi și-a pierdut viața, iar o adolescentă de 16 ani, pasageră în mașină, a ajuns în stare gravă la spital.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, tânărul se deplasa cu un autoturism din direcția Tunarii Vechi către Calafat, când, din cauze care urmează să fie stabilite, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a intrat violent într-un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost proiectată în gardul unui imobil din zonă.
Din păcate, șoferul nu a avut nicio șansă, echipajele medicale sosite la fața locului constatând decesul acestuia. Pasagera de 16 ani a suferit răni serioase și a fost transportată de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.
Vizualizări: 1,289
