Eveniment

Sute de agenți de pază, verificați cu alcooltestul

Sute de agenți de securitate de la firme de pază din Gorj au fost verificați în ultimele zile de polițiști. Doi dintre ei au fost găsiți beți la locul de muncă. 

Polițiștii au verificat peste 260 de agenți de securitate, urmărindu-se modul în care aceștia cunosc și respectă îndatoririle ce le revin, având în vedere că sunt direct răspunzători pentru paza și integritatea obiectivelor, bunurilor și valorilor încredințate.

Polițiștii au efectuat testări cu aparatul etilotest, constatând că doi agenți de securitate se află sub influența băuturilor alcoolice, în urma testărilor rezultând concentrații de 0,86 și 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În perioada 10-13 martie, polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului, în vederea verificării modului de respectare a prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, de către societățile specializate de pază și protecție, personalul de pază și operatorii care dețin, manipulează și transportă valori, ocazie cu care au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.500 de lei”, a transmis IPJ Gorj.

De asemenea, s-a verificat dacă societățile de pază specializate respectă timpii legali de intervenție în cazul unei alarme, la obiectivele conectate la un dispecerat de monitorizare și intervenție, ocazie cu care s-au constatat nereguli și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, deoarece agenții de intervenție nu purtau asupra lor mijloacele specifice de apărare.

 

Polițiștii au mai verificat dacă există plan de pază avizat, dacă se respectă consemnul general și particular, folosirea personalului de pază calificat și atestat, folosirea și înregistrarea documentelor și registrelor specifice, dotarea personalului de pază cu uniformă și mijloace de autoapărare, constatându-se că trei șefi de obiectiv și doi șefi de tură nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în consecință fiind sancționați contravențional.

Vizualizări: 1,933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: