Diaspora

Șoferiță la 100 de ani. "Mă simt puţin mai liberă"

O italiancă şi-a reînnoit permisul de conducere la vârsta de 100 de ani, devenind cel puţin a treia persoană de această vârstă considerată aptă să se urce la volan, în ultimii ani, relatează The Guardian.

Candida Uderzo a primit un nou permis după ce a trecut un test oftalmologic la o şcoală de şoferi din provincia nordică Vicenza.

Centenara a spus că îi place să fie autonomă şi să nu aibă nevoie de ajutorul fiului ei pentru a se deplasa.

„Această reînnoire mă face fericită şi mă va face să mă simt puţin mai liberă”, a declarat Uderzo pentru Corriere della Sera. „Sunt norocoasă, am 100 de ani şi să fiu atât de sănătoasă este o surpriză şi pentru mine. Nu iau niciodată medicamente, ci doar somnifere din când în când”, a susţinut ea.

Femeia a spus că vederea ei este atât de bună încât poate citi ziarul fără a avea nevoie de ochelari.

Populaţia centenară a Italiei este printre cele mai mari din Europa, iar numărul persoanelor care ating această vârstă continuă să crească: potrivit datelor publicate la începutul lunii mai de Istat, agenţia naţională de statistică, Italia are 20.456 de centenari, faţă de 14.456 în 2019.

Dar nu este clar câţi mai conduc. Permisele pentru cei peste 80 de ani sunt reînnoite o dată la doi ani, şoferii fiind nevoiţi să prezinte un certificat medical pentru a exista certitudinea că sunt apţi fizic şi psihic.

Vizualizări: 750

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: