Eveniment

Șofer urmărit de poliție la Rânca

Un șofer de 41 de ani a refuzat, joi, să oprească la semnalul polițiștilor din Rânca, ajungând să fie urmărit de aceștia pe o distanță de 7 kilometri.

Polițiști din Novaci, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 67 C Zona Turistică Montană Rânca, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, moment în care șoferul a întors autoturismul, continuându-și deplasarea către orașul Novaci.

Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului pe o distanță de circa șapte kilometri, iar la un moment dat, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a luat-o la fugă prin zăpadă.

Acesta a fost identificat de polițiști la o distanță de aproximativ un kilometru de autoturism.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 41 de ani, din orașul Amara, județul Ialomița, care avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept.

Vizualizări: 2,890

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: