România pare prinsă într-un război absurd împotriva propriului sistem energetic. După ani întregi în care activiștii de mediu au contestat exploatările de cărbune, au atacat proiectele nucleare și au blocat investiții strategice, acum au ajuns să pună piedici chiar și hidrocentralelor — adică unor capacități de producție considerate energie verde la nivel european.

Cel mai nou exemplu este proiectul hidroenergetic Surduc–Siriu, o investiție strategică începută în urmă cu peste 40 de ani, realizată în proporție de aproximativ 85%, care riscă din nou să fie împotmolită în hățișul contestațiilor și al proceselor alimentate de ONG-uri de mediu. 

Amenajarea hidroenergetică Surduc–Siriu este proiectată să aducă în Sistemul Energetic Național aproximativ 150 GWh anual de energie electrică produsă curat, având o capacitate de circa 55 MW. Investiția vizează finalizarea treptei Surduc–Nehoiașu și este considerată obiectiv strategic pentru România. 

Cu toate acestea, ONG-urile contestă proiectul invocând probleme legate de vegetație, habitate și specii protejate. În spațiul public au apărut inclusiv ironii legate de motivele invocate pentru blocarea unor investiții energetice de miliarde, de la „zglăvoacă” până la „ariniș”. În paralel, Ministerul Mediului a arătat că sute dintre mesajele de opoziție transmise în consultarea publică au fost formulate identic și fără argumente tehnice concrete. 

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a acuzat direct ceea ce a numit „sabotaj sistematic” al unor proiecte energetice vitale pentru România, afirmând că anumite organizații contestă fiecare etapă birocratică pentru a împiedica finalizarea hidrocentralelor. 

Problema ridică o întrebare tot mai apăsătoare: ce mai acceptă, de fapt, aceste organizații? Cărbunele este contestat pentru emisii. Energia nucleară este atacată constant pe motive de siguranță. Gazul este criticat pentru poluare. Iar acum nici hidroenergia, considerată sursă regenerabilă și „verde”, nu mai este tolerată.

În timp ce România importă energie scumpă în perioadele de consum ridicat și avertismentele privind securitatea energetică devin tot mai serioase, proiecte aproape finalizate sunt ținute pe loc ani întregi prin procese, contestații și reluări de avize.

Surduc–Siriu nu este un caz izolat. De la hidrocentralele din Defileul Jiului până la alte amenajări hidroenergetice, România a pierdut ani întregi în conflicte administrative și juridice. Între timp, sistemul energetic are nevoie de fiecare MW disponibil, iar realitatea ultimilor ani a demonstrat clar că independența energetică nu mai este un moft, ci o problemă de siguranță națională.

Criticii ONG-urilor spun că sub masca „protecției mediului” se ajunge, în practică, la blocarea sistematică a aproape oricărei investiții majore în energie. Iar când sunt atacate simultan cărbunele, gazul, nuclearul și hidroenergia, mulți se întreabă deja dacă nu cumva miza reală depășește cu mult simplul activism de mediu.