Ultima oră

Sistemul energetic pierde încă 710 MW pe cărbune

Termocentrala Turceni ar putea rămâne fără ultimul grup pe lignit până la sfârșitul lunii august, când din sistemul energetic național vor dispărea încă 710 MW pe cărbune, conform unei ordonanțe de guvern. 

Fostul lider sindical Laurențiu Manolache susține că blocul energetic de la Turceni este sacrificat de guvernanți pentru a menține în funcțiune unitățile Craiova 2 și CET Govora.

„Declarațiile așa-zișilor politicieni din ultimul timp sunt doar formulări șlefuite. Nu trebuie să uităm că, din anul 2020, acest gigant energetic a intrat pe o pantă descendentă, iar acum se încearcă manipularea publicului prin televiziune, pozând în salvatori ai energiei.  Din 2029 ar trebui să avem cel puțin trei grupuri energetice în județul Gorj, pentru ca «aurul negru» al regiunii să dăinuie în continuare. Sunt multe semne de întrebare în acest moment. În ultimele zile mi-am pus și eu aceste probleme, deoarece se discută despre menținerea în funcțiune a unităților de la Craiova și CET Govora după data de 31 august. Acest lucru înseamnă scoaterea din funcțiune a unui grup din cadrul Complexului.  Din discuțiile pe care le am la București și din declarațiile unor foști membri ai directoratului Complexului și ai Ministerului, reiese că Turceniul este sacrificat pentru a rămâne funcționale Craiova și Govora. Spun asta cu părere de rău pentru salariați. Jocurile de culise nu se fac la Gorj, ci la București, iar din păcate cineva va avea de pierdut”, a declarat în presa locală,  fostul sindicalist.  

Vizualizări: 127

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: