Ultima oră
Sindicatele se schimbă după cum bate vântul politicii

Sindicaliștii din minerit și energie sunt arătați cu degetul că s-au transformat, dintr-o dată, în suveraniști deși au carnete de partid și sunt membri PSD sau PNL. Au jucat la două capete, spune un fost lider de sindicat despre aceștia.
Manu Tomescu a mai spus la Radio Infinit că sindicaliștii care au umblat cu cioara vopsită înainte de alegerile prezidențiale și care s-au pozat lângă George Simion au făcut-o doar pentru propriile interese.
“Unii dintre liderii sindicali l-au susținut fățiș pe Simion, alții pe ascuns. Din informațiile mele, au fost întâlniri, unii au jucat la două capete și o să revină, acum, la partidele-mamă, pe care au încercat să le hulească, acum, devenind suveraniști. Eu, de asta am avut și o atitudine critică. Eu am cunoscut cazuri concrete în care salariați din Complexul Energetic Oltenia, membri cu carnet de partid în PSD, în PNL, nemaiavând un susținător, acum, în turul doi al prezidențialelor, dintr-o dată au devenit suveraniști. Nu poți trâmbița schimbarea, din moment ce tu ești militant activ în partidele de la putere. Liderii, care se plimbă de la un partid la altul, o fac cu scopul de a-și păstra avantajele”, a declarat fostul sindicalist Manu Tomescu.
Vizualizări: 383