Ultima oră

Și-a „fabricat” actele pentru a obține un permis de conducere românesc

Un gorjean acuzat că și-ar fi „fabricat” actele pentru a obține un permis de conducere românesc a scăpat de condamnare, după ce judecătorii de la Târgu Jiu au constatat că faptele s-au prescris. Dosarul, trimis în instanță la finalul anului 2024, viza acuzații grave de fals și declarații mincinoase, dar a ajuns prea târziu în fața magistraților.

Potrivit anchetatorilor, la sfârșitul lui 2019, bărbatul ar fi pus la cale un plan prin care a determinat o persoană neidentificată să îi falsifice atât un permis de conducere străin, cât și o carte de identitate, documente care purtau însemnele unor autorități din afara României. Actele ar fi fost apoi folosite fără ezitare.

În octombrie 2020, inculpatul s-a prezentat la Serviciul de Permise din Gorj și a cerut preschimbarea permisului de conducere străin cu unul românesc. În cerere, acesta a declarat pe propria răspundere că locuiește temporar într-un alt stat membru al Uniunii Europene, susținând că desfășoară acolo o activitate legală. Anchetatorii spun însă că totul ar fi fost o minciună bine pusă la punct.

Deși faptele au fost încadrate ca instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, și fals în declarații, instanța a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Decizia a fost influențată și de hotărârile Curții Constituționale privind modul de calcul al termenelor de prescripție.

Judecătoria Târgu Jiu a dispus încetarea procesului penal, însă nu a lăsat lucrurile complet nerezolvate. Toate documentele considerate false, de la cererea de preschimbare a permisului până la permisul de conducere și cartea de identitate, au fost desființate în totalitate.

Cheltuielile judiciare, în valoare de 800 de lei, vor fi suportate de stat. Hotărârea a fost pronunțată pe 20 ianuarie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.
 
 
 

Vizualizări: 53

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: