Ultima oră
Și-a anunțat candidatura la șefia PNL

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a anunțat miercuri, 4 noiembrie 2026, candidatura la conducerea Partidului Național Liberal, la viitorul Congres.
În mesajul prin care își asumă candidatura, Tișe pledează pentru un PNL cu identitate liberal-conservatoare, care să își recâștige electoratul și să își stabilească direcția fără dependență de PSD, USR sau alte partide.
„PNL se îndreaptă într-o direcție greșită. Și este momentul să oprim acest lucru!”, afirmă liderul clujean în declarația sa.
Alin Tișe susține că deciziile din partid trebuie luate împreună cu organizațiile și cu aleșii care obțin rezultate electorale. În viziunea sa, primarii, președinții de consilii județene, parlamentarii și membrii din teritoriu trebuie să participe efectiv la stabilirea politicii formațiunii.
Pentru susținerea candidaturii, acesta invocă experiența administrativă și electorală. Potrivit declarației sale, în cei 25 de ani de apartenență la PNL a câștigat, prin vot direct și cu sprijinul organizației clujene, patru mandate de președinte al Consiliului Județean Cluj și unul de senator. El afirmă că nu a candidat niciodată cu susținerea PSD sau în alianță cu alt partid.
Vizualizări: 198
