Eveniment

Explozie la spitalul din Târgu Jiu. Salariat rănit!

O explozie a avut loc în această seară, în jurul orei 19:00, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, mai exact la clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu,.

Un instalator, angajat al unității medicale, la intrarea într-o anexă din spatele spitalului, a aprins becul, imediat având loc o explozie neurmată de incendiu.

"Angajatul a suferit arsuri de gradul 2 și 3 pe față și mâini. A mers singur la UPU, era conștient. Aici a primit îngrijirile medicale necesare, iar la ora 20:00 a fost transferat la SJU Craiova la Chirurgie plastică. Evenimentul a fost anunțat la ITM Gorj, iar un echipaj al ISU Gorj a venit la fața locului pentru  asigurarea măsurilor de siguranță (asigurare măsuri PSI specifice). Presupunem că a fost vorba despre o acumulare de gaze, o posibilă pungă de gaze care s-a format sub un puț de apă forat cu ani în urmă. Anexa respectivă nu este racordată la instalația de gaze", a transmis spitalul din Târgu Jiu.

Un angajat al Distrigaz a mers la fața locului cu un aparat de măsurare a gazelor. Locul a fost izolat cu banda, curentul la clădirea respectivă fiind decuplat.

Vizualizări: 3,789

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: