Ultima oră
Sesizare alarmantă privind poluarea pârâului Sohodol: „Miroase”

O gorjeancă din comuna Runcu, Adina Maria Cerbu, a tras un semnal de alarmă pe rețelele sociale în legătură cu posibila poluare a pârâului Sohodol. Într-o postare publicată în urmă cu aproximativ o oră, aceasta descrie apa ca fiind „tulbure, murdară, urât mirositoare”, sugerând că ar fi fost contaminată cu substanțe chimice.
„Miroase a DDT! Cine știe ce se deversează în apă, cine a autorizat balastiera, dar prezența ei se simte zilnic!”, scrie revoltată Adina Maria Cerbu.
Femeia susține că a sunat la Garda de Mediu Gorj și la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, însă nu a primit niciun răspuns, deși situația este una urgentă:
„Băiii, instituțiile adormite, în țară este secetă, oamenii rămân fără apă, și unii își bat joc de Sohodol!”, mai spune aceasta într-o a doua postare.
Locuitorii din zonă acuză că o balastieră ar fi sursa poluării, iar modificările în calitatea apei s-au accentuat în ultima perioadă. Oamenii cer intervenția urgentă a autorităților, pentru verificarea și stoparea oricărei activități ilegale care ar putea afecta grav mediul și sursele locale de apă.
Instituțiile menționate nu au oferit până în acest moment un punct de vedere oficial.
Vizualizări: 1,434