Ultima oră
Condamnat la închisoare cu executare după ce a încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei concubine

Judecătoria Târgu Jiu a condamnat la 5 ani și 7 luni de închisoare cu executare un bărbat cunoscut cu antecedente penale, pentru încălcarea unui ordin de protecție, lovire, amenințări și distrugere. Decizia vine după un incident petrecut pe 1 ianuarie 2025, când acesta a agresat și amenințat cu moartea fosta concubină, în ciuda interdicției impuse de instanță.
Potrivit sentinței, bărbatul a avut o relație de concubinaj de aproximativ 17 ani cu victima, încheiată în 2021, și împreună au trei copii minori. La solicitarea femeii, instanța a emis, în iunie 2024, un ordin de protecție valabil nouă luni, care interzicea inculpatului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă și domiciliul acesteia, precum și orice formă de contact.
Cu toate acestea, în prima zi a anului 2025, în jurul orei 15:20, bărbatul s-a prezentat la locuința femeii din Târgu Jiu, a tras-o de geacă și a amenințat-o cu moartea. Femeia a apelat imediat poliția, iar martorii au confirmat prezența agresorului și faptul că se afla într-o stare avansată de ebrietate. Inculpatul a fost identificat la fața locului, iar victima a formulat plângere penală.
În cadrul procesului, instanța a decis recontopirea pedepsei cu alte condamnări anterioare, pentru infracțiuni de violență și distrugere, stabilind o pedeapsă finală de 5 ani și 7 luni, ce va fi executată în regim de detenție.
Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii au menținut și măsurile complementare: interzicerea oricărui contact cu victima și cu membrii familiei acesteia, precum și apropierea la o distanță mai mică de 50 de metri, pe o perioadă de doi ani după eliberare.
Inculpatul a fost obligat să achite 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 de lei aferenți fazei de urmărire penală. Onorariul apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 776