Anchetă

Tineri traficanți de droguri, trimiși în arest

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus ieri reținerea a 5 inculpați, cu vârste  între 18 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din probele administrate  a rezultat că,  în perioada 2023 – iulie 2025, la diferite intervale de timp, inculpații  au procurat, deținut, intermediat și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc), pe raza județelor Gorj și Hunedoara.

În ziua de 23 iulie, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant în timp ce tranzacționa, pentru suma de 8.000 lei, aproximativ 220 grame canabis  procurate anterior de la un coinculpat. 

Pe parcursul urmăririi penale, precum și cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost indisponibilizate peste 2 kilograme canabis, grindere, țigarete confecționate artizanal, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a 4 dintre  inculpații reținuți, pentru o perioadă de 30 zile. Întrucât față de unul dintre inculpați propunerea de arestare preventivă  a fost respinsă, procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Gorj au formulat contestație.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj.

Acțiunea a avut  loc cu sprijinul polițiștilor Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, București și Pitești,  luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale și polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Gorj și Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.

Vizualizări: 253

Alte articole din Anchetă:

Citește și: