Actualitate

Secția închisă temporar intră în reparații urgente la rețeaua de oxigen

Secția de Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu se confruntă cu o criză sanitară serioasă, după ce mai multe paciente au fost infectate cu agenți patogeni periculoși, printre care și stafilococul auriu, bacterie cu potențial letal în condiții spitalicești.

În urma acestor evenimente grave, secția a fost închisă temporar, iar pacientele afectate au fost transferate către alte spitale din regiune pentru tratament specializat și pentru limitarea răspândirii infecției.

Pentru a preveni repetarea unei astfel de situații, conducerea unității a decis demararea urgentă a unor lucrări de reparații la rețeaua de oxigen a Blocului operator Obstetrică-Ginecologie. Selecția ofertelor pentru executarea lucrărilor va avea loc în data de 12 mai, contractul urmând să fie valabil până în 16 mai 2025.

Conform datelor oficiale, în unele saloane nu există deloc prize de oxigen, iar în altele doar câte una, fapt ce contravine normelor medicale actuale. În prima etapă a intervenției, au fost efectuate reparații în sălile de travaliu și nașteri, iar acum urmează a fi instalate prize de oxigen, barbotoare, aer medical și sisteme de colectare a dejecțiilor în întreaga secție.

Direcția de Sănătate Publică Gorj a declanșat o anchetă pentru a evalua respectarea normelor de igienă în secția afectată. În funcție de rezultatele controlului, se va decide dacă secția poate fi redeschisă în condiții de siguranță.

Spitalul a anunțat că dorește redeschiderea Secției Ginecologie începând cu data de 12 mai, în paralel cu desfășurarea lucrărilor de modernizare a rețelei de oxigen.

 

Vizualizări: 489

Alte articole din Actualitate:

Citește și: