Ultima oră

Se demolează mai multe clădiri dintr-o comună gorjeană 

Anul 2026 va veni cu o serie de schimbări în comuna gorjeană Bumbești Pițic și asta pentru că, mai multe clădiri aflate în patrimoniul primăriei vor fi demolate. Primarul Irina Cojocaru spune că în aceste clădiri au fost investiți bani mulți, dar inutil.

 Acum, aceste construcții se află într-o avansată stare de degradare.

 

"Am hotărât demolarea fostului sediu al Școlii Generale din satul Cârligei, cât și a fostului sediu al Băncii Agricole de lângă postul de poliție Bumbești-Pițic, pentru simplu motiv că se află în stare avansată de degradare, ceea ce împiedică în mod clar folosirea lor efectivă pentru vreun scop administrativ sau de altă natură. Am convingerea ca ați înțeles foarte bine ca administrația Irina Cojocaru nu va cheltui niciodată bani inutil, în renovarea sau conservarea unor clădiri vechi și deteriorate, care nu își mai au rostul în cadrul comunității, pentru că asta implică eforturi financiare pe care nu ni le permitem, mai ales că unele dintre acestea, au făcut în trecutul fostei conduceri, obiectul unor cheltuieli de reparație nejustificate.(…)

De asemenea, locațiile unde se află actualmente aceste clădiri, fac la ora actuală obiectul unor investiții care vor aduce plus valoare în cadrul comunității prin proiecte de modernizare a iluminatului public la Cârligei, sub forma unui parc fotovoltaic ultra modern, sau a unui sediu administrativ elementar, la Bumbesti-Pitic, asemenea celui ridicat în  locul fostei grădinițe de la Cârligei, unde să centralizăm întreaga activitate a Societății de Apa din localitate.", a transmis primarul comunei Bumbești-Pițic.

Vizualizări: 217

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: