Social
Se comasează școlile și la Bălești?! Ce spune primarul

În spațiul public au apărut mai multe informații potrivit cărora școlile care vor avea mai puțin de 500 de elevi, vor trebui comasate dacă vor fi puse în practică măsurile de reformă în Educație, așa cum a anunțat Guvernul Bolojan. Rumoare pe marginea acestui subiect s-a creat și în comunele din județul Gorj.
La Balesti, primarul localității spune că nu vor dispărea locuri de muncă prin comasarea școlilor, ci doar funcțiile de directori.
“Dacă vorbim de personalitate juridică, asta nu înseamnă că se pierd și locurile de muncă neapărat, deci cum să spun… mai multe unități școlare cel mai probabil și clar vor fi din partea zonei rurale, vorbind că acolo sunt probleme cu mai puțin de 500 de elevi.
Acum nu știu exact, ca nu am văzut pachetul legislativ, ca să spun clar dacă este vorba și de preșcolari aici sau numai de școlari.
Comasându-se în jurul unei unități școlare care are numărul respectiv de elevi, asta nu înseamnă neapărat că acele cadre didactice își vor pe pierde locurile de muncă.
Domnule, într-un cuvânt, ce să spun? Văd că după 35 de ani încearcă să facă o reformă și să reformeze ceva, pot să spun e că din temelie cum s-a început.
Sper să fie de bun augur si sper să ia seama și măsurile pe care Partidul Social Democrat le-a propus“, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești, în presa locală.
Vizualizări: 547