Ultima oră
Scos din casă cu Poliția

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați joi prin apel 112 de o femeie, de 58 de ani, din Stănești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost amenințată cu moartea și lovită cu pumnii în zona feței de către soțul său, de 66 de ani.
“Femeia nu a solicitat prezența Ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Între cele două persoane au mai fost înregistrate fapte de violență în anul 2024.
La data de 4 decembrie 2025, femeia a anunțat polițiștii că în jurul orei 08:00 în timp ce se afla la domiciliu, soțul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 3 decembrie a.c., prin aceea că ar fi pătruns în curtea locuinței, apropiindu-se la o distanță mai mică de 50 de metri față de aceasta, fără a o agresa.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Secția 1 Poliție Rurală, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore față de bărbatul de 66 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Vizualizări: 149
