Social

Şcolile vor putea avea supraveghere audio-video 

Unităţile de învăţământ preuniversitar vor putea decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor.

Decizia a fost adoptată sâmbătă, de Comisia pentru învăţământ, care a adoptat mai multe amendamente la Legile Educației pentru asigurarea siguranţei în şcoli.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat, la dezbaterile din comisie, că aceste amendamente sunt ca urmare a cazurilor "atât de mediatizate de violenţă în şcoli" din ultimele luni.

"Considerăm că este un cadru legal care, pe de o parte, garantează respectarea drepturilor garantate de Constituţie şi de alte normative în vigoare, însă în acelaşi timp dă o reală mână de ajutor şcolilor şi comunităţilor şcolare pentru a putea preveni şi sancţiona acolo unde este nevoie violenţa în şcoală", a spus Deca.

Școlile cu aceste sisteme de supraveghere audio-video vor trebui să îşi asume respectarea directivelor europene privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi să cuprindă în contractul educaţional acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali.

Nu vor fi instalate camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinţilor îşi exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educaţional, mai prevede amendamentul.

Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video vor trebui să asigure funcţionarea corespunzătoare şi continuă a acestui sistem pe toată durata desfăşurării activităţilor, angajarea personalului autorizat pentru modul de organizare şi funcţionare a sistemului, precum şi păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, după care aceste informaţii se şterg sau, după caz, se arhivează.

Vizualizări: 944

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: