Ultima oră

Școala Gimnazială din comuna Godinești a primit numele „Nicolae Mischie”. Motivul!

Comuna Godinești, din județul Gorj, a adus un omagiu unuia dintre cei mai cunoscuți fii ai săi. Autoritățile locale au propus ca Școala Gimnazială din Godinești să poarte numele „Nicolae Mischie”, în memoria fostului profesor universitar și om politic gorjean.

Potrivit motivației transmise de viceprimarul Cîrstoiu Gabriel, decizia are la bază contribuția remarcabilă a lui Nicolae Mischie la dezvoltarea educației și culturii din județul Gorj.

„Domnul Nicolae Mischie (născut la 14 noiembrie 1945 în comuna Godinești) a fost o personalitate marcantă a vieții academice și administrative din România. A sprijinit constant educația și cultura din județ, promovând proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii școlare și universitare, precum și susținerea tinerilor din mediul rural în accesul la învățământul superior”, se arată în documentul oficial.

Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și doctor în istorie, Nicolae Mischie a fost profesor universitar la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde a format generații de studenți și a promovat valorile culturale gorjene.

Viceprimarul Gabriel Cîrstoiu subliniază că atribuirea numelui „Nicolae Mischie” școlii din localitate reprezintă un gest simbolic de recunoaștere pentru întreaga sa activitate.

„Este un act de respect față de un fiu al satului care a contribuit semnificativ la dezvoltarea educației și la promovarea identității culturale a Gorjului”, a declarat Cîrstoiu.

 

Vizualizări: 669

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: