Ultima oră
Schimbare majoră la OMV Petrom Târgu-Jiu: Bebe Gârdu, eliminat din rețeaua de dealeri

Piața carburanților din Gorj trece printr-o schimbare majoră după ce compania OMV Petrom a decis retragerea francizei operate până acum la Târgu-Jiu de omul de afaceri Bebe Gârdu. Decizia companiei îl scoate pe acesta din rândul dealerilor OMV Petrom la nivel național.
Stația operată până acum sub franciza OMV Petrom reprezintă una dintre unitățile importante de alimentare din municipiu, iar schimbarea de management deschide o competiție intensă pentru preluarea acesteia.
Potrivit informațiilor din mediul de afaceri, mai mulți antreprenori locali și regionali și-au manifestat deja interesul pentru a prelua franciza OMV Petrom la nivelul municipiului Târgu-Jiu, dar și pentru administrarea stației existente. Miza este considerată una extrem de mare, mai ales în contextul planurilor companiei de a continua extinderea rețelei în această zonă.
Surse din piață susțin că strategia OMV Petrom vizează dezvoltarea de noi obiective în județul Gorj, iar centura municipiului Târgu-Jiu se află printre locațiile analizate pentru construirea unei stații moderne de alimentare. Mai multe terenuri din această zonă ar îndeplini criteriile necesare pentru o astfel de investiție, care ar putea fi demarată în perioada următoare.
În același timp, conducerea OMV Petrom ar fi analizat și posibilitatea preluării unei stații moderne deja existente în municipiu, variantă care ar permite extinderea rapidă a prezenței companiei în piața locală.
În acest context, interesul oamenilor de afaceri pentru preluarea francizei OMV Petrom a crescut semnificativ. Controlul unei astfel de francize nu înseamnă doar operarea unei stații de combustibil, ci și posibilitatea de a participa la dezvoltarea viitoarelor proiecte ale companiei în zonă.
Astfel, eliminarea lui Bebe Gârdu din rândul dealerilor OMV Petrom, marchează nu doar finalul unei etape în distribuția de carburanți din Târgu-Jiu, ci și începutul unei competiții intense pentru controlul uneia dintre cele mai importante francize din sectorul combustibilului local.
Vizualizări: 2,260

