Ultima oră

Schimbare la conducerea unui serviciu din Primăria Târgu Jiu. Maria Stan a ieșit la pensie

Schimbare la conducerea unui serviciu important din administrația locală a municipiului Târgu Jiu! Maria Stan, șefa Serviciului Financiar, Contabilitate, Venituri și Prelucrare Documente Fiscale, și-a încheiat activitatea profesională și a ieșit la pensie.

 

Cu această ocazie, primarul Marcel Romanescu i-a pregătit o surpriză, oferindu-i un buchet de flori și mulțumindu-i pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției.

 

„I-am oferit un buchet de flori în semn de prețuire și i-am mulțumit pentru activitatea absolut ireproșabilă, precum și pentru modul exemplar în care a știut să își coordoneze echipa de-a lungul timpului. Îi doresc o pensie lungă, plină de sănătate și bucurii alături de cei dragi!”, a transmis edilul.

 

Conducerea serviciului va fi preluată de Rodica Botănel, despre care primarul spune că are o experiență îndelungată în domeniu.

 

„Activitatea Serviciului va fi coordonată de doamna Rodica Botănel, o colegă cu o experiență vastă și un profesionalism desăvârșit, care va menține cu siguranță aceleași standarde ridicate”, a precizat Marcel Romanescu.

 

Vizualizări: 58

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: