Ultima oră
S-au bătut în parcarea unui club din Târgu Jiu

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus ieri măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 39 și 23 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
În fapt, la data de 11 iulie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați direct de către bărbatul de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în parcarea unui club din municipiu, pe fondul unui conflict spontan, acesta, împreună cu alți doi bărbați, de 39 și 40 de ani, din localitate s-ar fi agresat reciproc.
Totodată, acțiunile violente s-ar fi desfășurat în prezența mai multor persoane, fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Vizualizări: 184
