Ultima oră
Sărbătoare mare ASTĂZI!

Creștinii prăznuiesc astăzi, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Iată ce tradiții și obiceiuri au grijă să respecte cu această ocazie.
Marea sărbătoare este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie, marcând prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului. Iată ce le este interzis cu desăvârșire creștinilor să facă în această zi sfântă, dar și cum își pot îndeplini cea mai mare dorință.
Intrarea În Biserică a Maicii Domnului, numită și Vovidenia, Ovidenia sau Sărbătoarea Luminii, este prăznuită în fiecare an la data de 21 noiembrie.
Aceasta amintește de momentul când Fecioara Maria a fost dusă la Templu de către părinții ei, Ioachim și Ana, pentru a fi închinată lui Dumnezeu.
Potrivit crestinortodox.
ro, arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde numai el avea voie să intre doar o singură dată pe an.
În această zi sfântă se spune că se deschid cerurile, astfel că cei care se roagă cu credință în suflet își pot îndeplini cea mai mare dorință. Credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică pentru a participa la slujbe și aprind lumânări pentru cei vii, dar și pentru cei trecuți la cele veșnice. De asemenea, în unele zone, sunt pomeniți cei care au murit în condiții suspecte, înecați sau fără lumânare.
Astfel, se împart pachete cu plăcinte de post, fructe și preparate din pește, însoțite de o lumânare albă.
În trecut, fetele care voiau să își afle ursitul mergeau la o fântâna dimineața devreme și aprindeau o lumânare, iar apoi așteptau să apară chipul viitorului lor soț pe apă.
De asemenea, o superstiție mai veche spune că strigoii umblă printre oameni pe data de 21 noiembrie, astfel că este bine ca ușile și ferestrele să fie unse cu usturoi. Copiii puneau în trecut crenguțe de măr în apă de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Dacă erau ținute în lumină, acestea înmugureau și înfloreau, iar apoi erau folosite pe post de sorcove de Anul Nou.
De Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, creștinii au dezlegare la pește, astfel că acest aliment nu le lipsește de pe masă. De asemenea, multe persoane pregătesc diverse feluri de mâncare de post pe care le duc la biserică pentru a fi sfințite, iar apoi le împart copiilor și săracilor.
Pe data de 21 noiembrie, creștinii nu au voie să muncească sub nicio formă. Cei care nu țin cont de marea sărbătoare riscă să atragă ghinionul și necazurile în viața lor. Femeile nu trebuie să spele rufe, să coasă, să dea cu mătura sau să desfășoare alte treburi prin casă. De asemenea, credincioșii trebuie să stea departe de conflicte. În plus, ei nu trebuie să înceapă să facă ceva cu supărare și stres, ci cu inima deschisă și încredere în Dumnezeu.
Vizualizări: 188
