Ultima oră

S-a sinucis la 96 de ani din cauza depresiei!

Un bărbat de 96 de ani, din Slatina, s-a sinucis în locuința sa, apropiații spunând că trecuse printr-o depresie după moartea soției sale. 

Bătrânul de 96 de ani locuia singur într-un imobil din Slatina și ar fi suferit de o depresie, după ce și-a pierdut soția în urmă cu câțiva ani. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, acesta s-a spânzurat, duminică, în locuința sa, fără a lăsa un bilet de adio.

Trupul bătrânului a fost transportat la Morga Spitalului Slatina.

„La data de 30 iulie 2023, în jurul orei 15:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi sinucis într-un imobil situat pe strada Podgoriilor, din municipiul Slatina. 

La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina, care a identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 96 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.

Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Vizualizări: 1,228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: