Social

Pugilista Alisia Bîrzava debutează pentru CSM Târgu Jiu

Secția de box a CSM Târgu Jiu se pregătește pentru o nouă premieră, o sportivă, Alisia Bîrzava, care va debuta pentru clubul gorjean într-o competiție oficială. 

Sportiva, născută în 2008, legitimată la CSM Târgu Jiu, va participa la Cupa României la Box Feminin pentru Junioare, Tineret și Senioare, eveniment care se desfășoară pe parcursul acestei săptămâni la Ploiești. Pregătită de antrenorul Petrișor Gănănău, Alisia Bîrzava va intra în ring, la junioare, în limitele categoriei 50 de Kg, a informat clubul gorjean. 

”Mergem la Ploiești cu încredere și ne dorim să ne întoarcem cu o medalie”, a declarat fostul mare pugilist Petrișor Gănănău, încrezător în șansele sportivei sale.

Ploieştiul va fi „capitala” boxului feminin românesc în această săptămână, oraș în care Federaţia Română de Box a decis să se organizeze Cupa României la Box Feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare. Vor fi aproape 200 de sportive care vor lupta pentru medalii. Printre acestea se află și gorjeanca Alisia Bîrzava, la debutul oficial pentru CSM Târgu Jiu.

„Alisia a început boxul în urmă cu doi ani, sub îndrumarea antrenorilor Leontina și Ninel Geică. De câteva luni, sportiva a fost legitimată la CSM Târgu Jiu. Aici, sub atenta îndrumare a antrenorului Petrișor Gănănău, Alisia s-a pregătit pentru competițiile oficiale și va întra în ring la categoria de vârstă rezervată junioarelor în limita categoriei 50 de Kg, iar în primul meci va lupta cu Rebeca Mihaela Muller, din Drobeta Turnu Severin”, anunță clubul la care sportiva a fost legitimată recent.

Antrenorul gorjean are încredere în potențialul sportivei sale și speră ca la debutul pentru CSM Târgu Jiu, Alisia să urce pe podium.

Vizualizări: 348

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: