Ultima oră

PSD ar putea decide azi dacă intră la guvernare

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește luni, de la ora 12:00, la sediul central din Șoseaua Kiseleff, pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare. În teritoriu, părerile sunt împărțite.

De la ora 13:00, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va avea o întâlnire cu marile confederații sindicale din România în contextul discuțiilor legate de măsurile necesare pentru scăderea deficitului.

„Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas. Vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aș mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc și ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului”, a spus, miercuri, liderul interimar al PSD.

Grindeanu a anunțat că își dorește o consultare mai largă în partid cu privire la intrarea sau nu la guvernare a social-democraților.

 

Vizualizări: 929

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: