Social

Protest Europol în Piața Prefecturii Gorj

Peste o sută de persoane protestează la această oră în fața Prefecturii Gorj. Este vorba de membri ai Sindicatului Europol.

Cei mai mulți protestatari sunt de la Penitenciarul Târgu Jiu. Sindicaliștii spun că sunt discriminați, pentru că aproape toți bugetarii au ajuns la grila maximă de salarizare pe Legea 153/2017, mai puțin ei.

“Singura excepţie o reprezintă angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică, care încă au sporurile salariale îngheţate la nivelul anului 2018, iar alte drepturi chiar la nivelul anului 2009”, arată protestatarii.

Protestatarii cer: 

- Aplicare integrală a legii salarizării unitare (legea 153/2017) - neaplicarea integral nici la acest moment. Suntem familia ocupaționale căreia nu ii este aplicată integral legea salarizării la 6 ani de la întrarea în vigoare a legii.

- Aplicarea prevederilor legii pensiilor militare (legea 223/2015) in forma aflată în vigoare la apariția legii 282 din 19 octombrie 2023.

- Deblocarea posturilor vacante la nivel de sistem de apărare, ordine publică și siguranță națională în vederea ocupării prin concurs a posturilor vacante, astfel încât să se diminueze deficitul de personal ca urmare a plecărilor din sistem ca urmare a lipsei de atractivitate, toate acestea pe fondul salarizării precare, a lipsei protecției legii precum și a tuturor factorilor ce fac mediul de muncă profund dăunător pentru personalul din Sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

- Actualizarea normelor de echipament la valoarea reală.

- Actualizarea normelor de hrană la valoarea stabilita prin Ordinul Ministrului Apărării", au scris reprezentanţii EUROPOL GORJ, SNPP GORJ şi Sindicatului SOLIDARITATEA.

 

Vizualizări: 969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: