antiVirale

Programul festivalului „Film în Sat” de la Peștișani 

Marți va debuta la Peștișani „Film în Sat”, evenimentul organizat de actorul Toma Cuzin, care a ajuns la cea de-a doua sa ediție în localitatea gorjeană.

Evenimentele sunt organizate între 1 și 6 august de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, fiind de fapt un festival de artă cu acces liber care oferă participanților oportunitatea de a întâlni actori și regizori, artiști plastici și muzicieni.

În programul festivalului inițiat de actorul Cuzin Toma, care și-a propus să contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă, sunt incluse filme românești și moldovenești, spectacole de teatru, concerte live și ateliere de creație.

Printre filmele care vor putea fi urmărite la Peștișani se numără și comedia Ramon, cu Pavel Bartoș, actor care se va număra printre vedetele prezente la eveniment.

Program:

1 august, ora 19:00 – Deschiderea festivalului, urmată de vernisajul expoziției de arte vizuale

FILME (ora 21:30)

1 august: RAMON (regia: Jesús del Cerro)

2 august: GHINIONISTUL (regia: Iura luncașu)

3 august: NUNTA MUTĂ (regia: Horațiu Mălăele)

4 august: BOSS (regia: Bogdan Mirică)

5 august: CARBON (regia: Ion Borș)

SPECTACOLE (ora 20:00)

3 august: SUNT UN ORB (regia și interpretarea Horațiu Mălăele)

6 august: DOAMNE FEREȘTE! (regia Lia Bugnar, distribuție: Cuzin Toma, Liliana Pană, Marin Grigore, Oana Pușcatu, Irina Rădulescu)

CONCERTE (ora 20:00)

4 august: Simion Bogdan-Mihai & Lăutarii de Mătase

5 august: Mihai Mărgineanu & Band

Vizualizări: 590

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din antiVirale:

Citește și: