Actualitate

Programul „Anghel Saligny”, la un pas de blocaj. Constructorii, dispuși să lucreze ”pe datorie”

Nu au bani să continue proiectele, dar nici bani să conserve lucrările până când se va da drumul la finanțări. Este situația în care se află numeroase primării din județul Gorj, care au în derulare proiecte prin Programul „Anghel Saligny”. Guvernanții caută soluții, iar constructorii par dispuși să lucreze „pe datorie”, asta ca să nu apară cheltuieli în plus. 

 

Programul „Angel Saligny” a fost unul de succes în toată țara, și fiecare primar s-a grăbit să finalizeze într-un timp cât mai scurt investițiile pentru care s-a primit finanțare. De aici și blocajul. 

„Din câte știu încă se discută partea aceasta de prioritizare, de procente, care vine la pachet și cu aceste lucruri conexe, costuri suplimentare de conservare a șantierelor, dobânzi la creditele luate de antreprenori. Trebuie analizate, nu doar emise niște decizii care pot arunca în haos acest program. Programul este în perioada 2021-2028. S-a accelerat foarte mult cu acest program, s-a depășit bugetul și pe anul acesta. Deja se încearcă o nouă realocare de la alte ministere, care nu au reușit să își cheltuie banii, și să-i direcționeze spre Anghel Saligny. Cu siguranță acest program se va închide pentru a fost cel mai mare program de dezvoltare a țării și fiecare comunitate a primit cel puțin un proiect. Deci, cu siguranță acest program se va duce la bun sfârșit. S-au aglomerat cu plăți, dar constructorii au avut disponibilitate și, cu siguranță, în prima parte a anului 2026 se vor regla cu toate aceste aspecte”, a declarat, la TV SUD, vicepreședintele CJ Gorj, Marius Cuțitoiu. 

 

 

Vizualizări: 1,073

Alte articole din Actualitate:

Citește și: