Eveniment

Prins băut la volan, de două ori în aceeași zi

Un bărbat de 38 de ani din comuna gorjeană Arcani și-a petrecut noaptea în spatiile gratiilor, după ce a fost prins băut la volan, de două ori, în aceeași zi și în același loc.

Luni, în jurul orei 07:40, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București din municipiul Târgu Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”La aceeași data, în jurul orei 10:50, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști conducând pe strada Calea București. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat”, conform IPJ Gorj.

Polițiștii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere legală. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și care are suspendat acest drept.

Vizualizări: 956

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: