Ultima oră

Primele apartamente pentru tineri din cartierul Narciselor, finalizate. Romanescu: „S-a construit un adevărat cartier de vile”

Primele locuințe construite pentru tinerii din Târgu Jiu în zona Narciselor au fost finalizate. Primarul municipiului, Marcel Laurențiu Romanescu, a prezentat imagini din noile apartamente și spune că acestea oferă condiții peste ceea ce înseamnă, în mod obișnuit, o locuință destinată tinerilor.

Apartamentele urmează să fie distribuite persoanelor cu vârsta de până la 35 de ani care au depus dosare pentru obținerea unei locuințe.

Potrivit edilului, noile apartamente au suprafețe de aproape 70 de metri pătrați și dispun fiecare de două balcoane. Blocurile au fost proiectate diferit față de imobilele clasice de locuințe colective, fiecare clădire având doar șase apartamente.

„Practic s-a construit un adevărat cartier de vile, destinat celor cu vârsta de până la 35 de ani”, a transmis Marcel Romanescu.

Un alt avantaj al noilor locuințe îl reprezintă numărul de locuri de parcare. Primarul susține că, în zona rezidențială, numărul parcărilor este mai mare decât numărul apartamentelor, ceea ce ar trebui să reducă problemele legate de găsirea unui loc pentru autoturisme.

Panouri fotovoltaice pentru noii proprietari
Locuințele vin și cu o soluție pentru reducerea costurilor cu energia. Potrivit primarului, beneficiarii vor avea energia asigurată prin panouri fotovoltaice instalate în cadrul proiectului.

„Primele apartamente din zona Narciselor au fost finalizate. De aceea am dorit să vă prezint imagini din locuințele care vor fi distribuite tinerilor care au depus dosare în acest sens”, a transmis edilul.

Noile locuințe reprezintă una dintre investițiile prin care administrația locală urmărește să le ofere tinerilor posibilitatea de a rămâne în Târgu Jiu și de a avea acces la o locuință în condiții moderne.

Apartamentele vor fi repartizate după analizarea dosarelor depuse de tinerii eligibili.

Vizualizări: 172

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: