Ultima oră
Primarul din Turceni, de acord să se taie salariile! “Nu moare nimeni!”

Constantin Popescu, primarul liberal al orașului Turceni, este de acord cu tăierea salariilor în rândul angajaților. Acesta vede cu ochi buni măsurile impuse de guvernanți si spune că este nevoie de economii.
Acesta este de părere că trebuie făcută cât mai urgent o reorganizare administrativă în țară.
”Dacă se taie salariile, să se taie. Nu moare nimeni dacă trecem, un an sau doi, prin reduceri salariale sau de posturi. Important ca România să intre pe făgașul normal.
Sa se termine cu tot ce s-a făcut in ultimii 20 de ani, pe picior. Si acasă la noi când este nevoie facem economii.
Primăriile care nu își pot asigura veniturile, ar trebui desființate. Pai asta înseamnă ca nici nu pot face investiții, lucrări, nimic.
România pentru a se face bine trebuie sa treacă printr-o reorganizare administrativ-teritorială.
Sunt prea multe primării, consilii județene, o risipă generalizată” a declarat Constantin Popescu, primarul orașului Turceni, la Radio Infinit.
Vizualizări: 121
