Ultima oră
Primarul din Bâlteni nu vede cu ochi buni tăierea salariilor

Marius Popescu, primarul comunei Bâlteni nu vede cu ochi buni tăierea salariilor. Această măsura a fost propusă recent de guvernanți care au introdus-o în noul pachet de măsuri fiscale.
Marius Popescu este de părere că dacă se va lua această hotărâre, exista posibilitatea ca instituțiile să rămână fără specialiști.
„Această tăiere a salariilor este, într-adevăr, prezentată ca o alternativă la concedieri. Conform proiectului de lege, concedierile ar trebui realizate până la 1 martie 2026, însă există și opțiunea ca cei care nu doresc să recurgă la aceste reduceri, să amâne măsura până la sfârșitul anului, aplicând, în schimb, o tăiere de 10% a salariilor. Există o formulă de calcul specifică în lege, raportată la cele 10 luni rămase. Dacă mă întrebați pe mine, nu știu cât de viabilă este această variantă. Și așa, administrația publică locală se confruntă cu lipsa specialiștilor. Dacă mai tăiem și din salariile celor care au mai rămas, riscăm să ducem nivelul calitativ al serviciilor publice la un nivel foarte scăzut. Am văzut că în cadrul PSD s-a votat împotriva unei astfel de măsuri, ceea ce susținem și noi, atât primarii, cât și conducerea centrală. Este clar că nu este o măsură bună. În special în comunele din mediul rural, care sunt mai departe de centrele urbane, este deja foarte greu să atragem oameni pregătiți, oameni care pot accesa fonduri europene, care pot răspunde nevoilor cetățenilor. Singura modalitate de a-i atrage și păstra este printr-un salariu motivant. Prin aceste tăieri, această șansă dispare complet”, a transmis Marius Popescu, primarul comunei Bâlteni, în presa locală.
Vizualizări: 117
