Ultima oră

Primarii cer decontarea urgentă a lucrărilor făcute prin PNRR

Asociația Municipiilor din România (AMR) solicită Guvernului decontarea facturilor primăriilor fără întârziere având în vedere că PNRR se închide în luna august, dar și ca ANFP să elaboreze un ghid de aplicare a legii referitoare la restructurarea aparatului bugetar, astfel încât să fie o practică unitară și să nu apară probleme în instanță.

Președintele AMR, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a anunțat, luni, după Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, că primarii solicită, de asemenea, deblocarea hotărârii de guvern privitoare la criteriile după care devin prioritare investițiile, astfel încât să se poată semna noile contracte, pentru care sunt finalizate procedurile de achiziție.

'Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România. S-a discutat despre închiderea PNRR în luna august și programele Anghel Saligny și CNI, primarii solicitând să se deconteze fără întârziere facturile și deblocarea hotărârii de guvern privitoare la criteriile după care devin prioritare investițiile, astfel încât să se poată semna noile contracte, pentru care sunt finalizate procedurile de achiziție. De asemenea, în unanimitate, edilii au solicitat amendarea legii care prevede asigurarea obligatorie de către UAT-uri a locurilor de parcare pentru persoanele cu handicap, în sensul restrângerii listei de dizabilități doar pentru bolnavii/însoțitorii celor care au afecțiuni locomotorii sau de vedere', a scris Vasilescu pe Facebook.

Aceasta afirmă că OUG 69/2025 a intrat în atenția primarilor după ce s-a constatat că prevede ca societățile cu mai puțin de 5 angajați să fie desființate, ceea ce ar duce la dispariția unor parcuri industriale, care au doar manager și economist, modificarea urmând să nu mai limiteze numărul de angajați.

În ceea ce privește atribuțiile Poliției Locale, Olguța Vasilescu spune că AMR insistă ca și angajații acestei structuri să poată interveni în respectarea regulilor de circulație rutieră, în ultima OUG pusă în transparență aceste prerogative avându-le doar angajații Poliției Naționale.

'S-a solicitat, de asemenea, ca ANFP să elaboreze un ghid de aplicare a legii referitoare la restructurarea aparatului bugetar, astfel încât să fie o practică unitară și să nu apară probleme în instanță. Toate aceste propuneri, plus multe altele, vor fi transmise Guvernului și Parlamentului României în zilele următoare', a mai anunțat președintele AMR. 

Vizualizări: 96

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: