Eveniment

Primăria Baia de Fier a dat Aparegio în judecată

Le-a ajuns cuțitul la os din cauza calității apei. Și nu doar localnicilor din Baia de Fier, ci și autorităților. Primăria Baia de Fier a dat în judecată Aparegio din cauza apei care ajunge la robinetul oamenilor. Primarul Dumitru Turbăceanu cere în instanță rezilierea contractului.

 

 Edilul spune că primăria își poate gospodări singură sistemul de alimentare cu apă după ce a constatat că Aparegio nu respectă obligațiile din contract și oamenii tot nu au apă de calitate și nici ieftină. "Pică apa pe noi. E de neconceput", mai subliniază primarul Dumitru Turbăceanu.

"Nu a fost cazul să îmi mai sesizeze cineva situația apei, fiindcă toată comuna avem aceeași problemă. Sunt destul de revoltat. Toate au o limită și nu am nici cel mai mic regret că am acționat în judecată societatea Aparegio, fiindcă nu a respectat contractul de prestări. Tocmai de aceea am solicitat rezilierea. Mai mult decât atât, noi primăria împreună cu Consiliul local am înființat încă de anul trecut o societate cu ajutorul căreia să putem prelua serviciile de apă și canalizare, într-un cuvânt, să ne gospodărim singuri. E de neconceput, suntem la poalele muntelui, pică apa pe noi, fapt ce nu permite ca raportul calitate - preț să nu fie unul pe măsură", a spus primarul din Baia de Fier, pentru Sabotorii.

De când a fost preluat sistemul de apă și canalizare de Aparegio, în comună au fost numai probleme. Oamenii au fost nemulțumiți pentru că deși au încheiat contracte primesc apă care nu e potabilă. Când plouă, apa vine cu mâl și nisip. De fiecare dată, Aparegio s-a limitat să transmită comunicate de presă prin care să sfătuiască oamenii să aștepte până se limpezește apa, iar asta a început să devină frustrant nu doar pentru localnici, ci și pentru autoritățile locale care speră să aibă câștig de cauză și să recupereze apa, ca mai apoi să se gospodărească în regie proprie.

Vizualizări: 1,400

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: