Social

Primar: Încep controalele în tomberoanele personale

Anunț mai puțin obișnuit al primarului din comuna gorjeană Stoina, Anghel Laurențiu. Acesta spune că, din această lună, gunoaiele selective sunt colectate vinerea, iar cele menajere lunea.

Sacii cu gunoi de lunea vor fi verificați, iar dacă au deșeuri reciclabile, nu vor fi ridicați. “Începând de luni, 26.09.2022, când este ziua în care se colectează gunoiul menajer, vor începe controale în tomberoanele personale, iar cele care au în ele plastice de orice tip nu vor fi colectate, ba mai mult exista riscul de a fi sancționați”, a transmis primarul Laurențiu Anghel.

“Marea mea rugăminte față de dumneavoastră este să dați dovadă de responsabilitate și să luați măsurile ce se cuvin în aceasta privință, altfel se vor lua măsuri de către agentia de mediu atât împotriva dumneavoastră, cât și a instituției primăriei”, a mai transmis primarul localității.

Colectarea selectivă/separată a deșeurilor este obligatorie începând cu 1 iulie 2019. Conform legii, ”utilizatorii serviciului de salubrizare trebuie să asigure precolectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților pe care le desfășoară”.

Amenzile pentru persoanele care nu se conformează pot ajunge până la 2 000 de lei, iar cele pentru persoanele juridice, care nu respecta noile reglementări, sunt între 20 000 - 40 000 lei.

Vizualizări: 3,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: