Eveniment

Posibil drogat la volan

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat ieri în flagrant un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Țicleni, în timp ce conducea un autoturism pe DE-79-Valeni, având dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

"Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", a precizat IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanțelor psihoactive și conducerea în perioada de suspendare a permisul de conducere.

Vizualizări: 637

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: