Diaspora

Peste o sută de suporteri au murit după un meci de fotbal

Cel puţin 129 de persoane au murit după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa fanii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren într-un meci care a avut loc sâmbătă seara în provincia Java de Est din Indonezia, au declarat duminică poliţia şi oficiali din domeniul sanitar, informează dpa.

Poliţia, care a calificat evenimentul drept revoltă, a încercat să-i convingă pe suporteri să se întoarcă în tribune şi a tras cu gaze lacrimogene după ce doi poliţişti au murit. Multe victime au fost călcate în picioare, conform AFP.

Majoritatea a murit din cauza lipsei de oxigen în învălmăşeală creată după ce fanii au invadat terenul stadionului Kanjuruhan, unde gazdele Arema Malang au pierdut 3-2 în faţa clubului rival Persebaya Surabaya, a declarat şeful poliţiei provinciale Nico Afinta. A fost pentru prima dată în peste 20 de ani când echipa Arema a pierdut în faţa Persebaya Surabaya.

 

 

"Regretăm şi deplângem tragedia", a declarat Afinta într-o conferinţă de presă."Sugerasem ca la meci să fie prezenţi doar fanii Arema" având în vedere rivalitatea acerbă dintre cele două cluburi din prima ligă a ţării, a spus el.

Conform surselor sanitare, pe baza informaţiilor colectate de la spitalele din oraş, numărul morţilor se ridică la 129.

Toate meciurile din competiţie au fost suspendate timp de o săptămână în urma incidentului, iar Asociaţia Indoneziană de Fotbal (PSSI) a declarat că Arema nu va mai găzdui niciun meci în restul sezonului.

Rivalităţile dintre suporterii echipelor de fotbal provoacă adesea dezastre în Indonezia, notează France Presse. 

actualizare: Cel puţin 174 de oameni au murit în Indonezia, după ce mii de suporteri au intrat pe teren la un meci de fotbal, conform unui nou bilanţ al autorităţilor, relatează AFP.

 

Vizualizări: 767

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: