Politică

Peste 700 de membri vor să plece din PNL Gorj!

Decizia lui Ion Iordache de a dizolva cea mai puternică organizație a Partidului Național Liberal Gorj s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva sa.

Senatorul acuzat de Marcel Romanescu că a transformat filiala județeană a liberalilor în propria societate comercială l-a numit în locul primarului din Târgu Jiu pe Iulian Popescu, cel care a arătat în scurta carieră politică că poate sări în orice barcă, doar de dragul puterii.

Ce omit Iordache și Popescu este faptul că s-ar putea trezi fără membri în filiala de la Târgu Jiu. „Sunt 700 de membri activi ai organizației. Atenție, activi! Nu trecuți scriptic în PNL. Vorbim de oameni care, dacă la ora 12.00 se pune un mesaj pe grupurile noastre, e nevoie de maximum o oră ca cei 700 să ajungă în orice loc din Târgu Jiu. Ei sunt doar alături de mine!", a spus Marcel Romanescu.

Romanescu a mai subliniat și faptul că, implicarea acelor oameni a fost permanentă, activând alături de el în toată această perioadă prin semnalarea diverselor probleme și nu numai. Din acest motiv, Ion Iordache avea obligația să-i invite la consultări și să țină cont de opinia lor. 

"Trebuia ca domnul Iordache să aibă imaginea celor 330 de delegați pe care noi i-am avut atunci când s-a ales Biroul Permanent Local. Ei sunt oameni care, odată cu anul 2017, când am câștigat Primăria Târgu Jiu, s-au obișnuit cu victorile”, a spus primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Vizualizări: 1,983

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: